Umorul, satiricul si grotescul au fost dintotdeauna, in volumele sale de versuri, in Levantul si-n Orbitor, in Enciclopedia zmeilor si-n De ce iubim femeile, a doua coarda la arcul lui Mircea Cartarescu, alaturi de cea onirica si vizionara. In Frumoasele straine ele sunt coarda dintai. Putine carti din literatura romana de azi ii pot sta alaturi ca naturalete a povestirii si ca ubicuitate a comicului, intins pe toate registrele, de la zambetul discret la rasul cu lacrimi.

Cele trei povestiri unite de aceeasi voce narativa, destinsa si fireasca, sunt filme cu camera in mana, fara nici o emfaza, mizand pe sinceritate si simplitate. Sunt road movies, mai scurte sau mai lungi, cu scriitori, artisti vizuali, politisti si criminali, studente si responsabili culturali, fantome si cineasti, risipiti intr-o lume mereu surprinzatoare.